Mănăstirea

”Acoperământul Maicii Domnului”,
Dorna Arini

”Iubirea Sfintei Treimi luminează deplin existența noastră!”
Pr. Dumitru Stăniloae

† Viața Liturgică


Mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului”

† Viața liturgică la Mănăstirea ”Acoperământul Maicii Domnului” se desfășăară zilnic după cum urmează:

  • La ora 7:00 – Acatistul zilei, ceasurile și Sfânta Liturghie.
  • La ora 15:00 – Ceasul XI, Vecernia, Pavecernița urmată de Acatistul ”Acoperământul Maicii Domnului”;
  • La ora 18.00 – Miezonoptica, Utrenia și Ceasul I;

† În fiecare zi, după Sfânta Liturghie, se face parastas pentru cei adormiți. Predica se face în duminici și sărbători de preotul rânduit la slijbă. Spovedania se face de câte ori este nevoie iar mai des în sfintele posturi.

† În fiecare miercuri, de la ora 17.00 iarna și 18.00 vara, se oficiază Slujba Sfântului Maslu, una din cele 7 Taine ale Bisericii Ortodoxe prin care creștinul bolnav uns cu undelemn sfințit, dobândește cu rugăciunile preoților, vindecare de boli trupești și sufletești și iertare de păcate.

Mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului”

† Programul liturgic în duminici și sărbători notate în calendar cu roșu, este astfel:

  • La ora 8.30 - Acatistul Mântuitorului sau al Sfântului prăznuit în acea zi, urmat de ceasuri și Sfânta Liturghie
  • La ora 15.00 – Ceasul IX, Vecernia, Pavecernița urmată de Acatistul ”Acoperământul Maicii Domnului”;
  • La ora 18.00 – Miezonoptica, Utrenia și Ceasul I;


† Duhovnicii Sfintei Mănăstiri ”Acoperământul Maicii Domnului” sunt: IPS TEODOSIE și Protosinghel Gavriil Lițoiu